In ultimii ani, de acum celebrul lac de pe DN1 s-a remarcat prin recorduri impresionante de somn (40-80 kg!) si amur (15-25 kg!). Crapul comun a parut a disparea din peisaj, iar capturile s-au consemnat cu predilectie pe coada balții, în zona plaurilor. Prin acest articol încerc să demonstrez că lucrurile nu stau tocmai așa și că se poate prinde crap frumos la Tâncăbești, acolo unde te aștepți mai puțin.
Pe la începuturile anilor 2000 a început să se pescuiască la Tâncăbești cu boilies și echipamente adecvate trofeelor din acest lac. Până atunci, porumbul făcea legea pe baltă (cu predilecție cel uscat, turnat direct din sacul de iută în lac, cu ajutorul lotcilor pescărești și angajaților lui Nea Ion Parfene, care mai făceau câte un ciubuc cu aceste ocazii). Se planta departe și la întâmplare. Odată cu apariția sonarelor lacul a fost rapid cartografiat, iar locurile interesante au fost nădite din abundentă cu boilies, momeală care – așa cum spuneam – iși făcea rapid loc in bagajul pescarilor nostri de crap. Se prindea foarte bine pe cele două capete ale lacului, acolo unde plaurii plutitori erau adăpostul perfect pentru crapii bătrâni săriti deseori de 20 de kilograme. Totuși, nu erau putine cazurile in care se consemnau capturi frumoase și pe apă liberă, fără stuf sau plauri, deoarece existau multe buturugi pe fundul lacului. Locurile erau incă sălbatice, actualul drum care inconjoară balta nu exista si nici multe dintre pontoanele construite ulterior. In perioada aceasta s-au și organizat câteva concursuri pe ale căror podiumuri s-au suit, aproape invariabil, pescari care au picat pe laVaci, Avicola 1 sau Râpă. Adică pe capetele lacului, despre care vă spuneam. Imi amintesc și o exceptie, petrecută acum vreo 15 ani, atunci când Zvonko de la Salcie s-a tinut tot concursul după Nae, care pescuia la Vaci dacă nu mă inșel, insă a terminat pe locul secund. Cam asta a fost perioada Frankfurter Sausage…
A urmat era nebună a concursurilor, după ce Tâncăbeștiul a fost serios populat cu exemplare de crap care cântăreau in medie 4-8 kilograme. Acest lucru a condus, oarecum firesc, la o egalizare a potentialurilor standurilor, ba mai mult crapii mari au ieșit de sub plauri și au inceput să se prindă pe tot lacul, pentru că intervenise concurenta pe hrană. Se pescuia in draci, atât in multele concursuri cat și de placere, iar nada de bază era boiliesul. Tare sau solubil, dar Squid and Octopus cu stropeală de fructe. Dacă Zvonko a lansat trendul Frankfurter Sausage, cu toată modestia sau lipsa acesteia, trebuie să spun că acest nou val a fost generat de subsemnatul. Discutăm de o perioadă (să spunem 2004-2010) in care aproape toată lumea prindea crap la Tâncăbești, chiar dacă nu foarte mare. Peștii se obișnuiseră cu boiliesul de calitate și căutau cu mare aviditate această nadă. Porumbul fusese abandonat aproape de tot, iar rareori, pe la concursurile in care regulamentul permitea, se mai pescuia după amur pe locurile defavorizate din punct de vedere al crapului comun. Au apărut locuri noi foarte bune, care nu mai aveau nicio legătură cu ceea ce se intamplase inainte. Totuși, zonele din cele două extremităti ale baltii erau in continuare căutate de pescari pentru capturile mari și multe.
Ajungem ușor-ușor in zilele noastre, in care la Tâncăbești se pescuiește la caras viu și porumb uscat, la somn și amur, specii devenite tintă intre timp. Dacă mai pică câte un crap pe patul de ten foarte bine (să fie primit, ca să-l citez pe prietenul meu Cezar), dacă nu asta e. Am să evit să mă lansez in comentarii referitoare la ceea ce a generat situatia actuală de la Tancăbești. Poate că au dispărut din pești, poate că somnii sunt deja prea mari și prea multi, sau poate pescarii nu mai au bani să arunce boilies scump in apa si se rezumă la a pescui cu porumb, după amur. Sau poate toate trei. Cert este că lacul a fost etichetat (greșit după părerea mea) ca atare, mai cu seamă de către pescarii de crap care nu au prins prima perioadă despre care am vorbit mai sus. Dacă nu ti-ai bătut capul și nu te-ai chinuit săptămâni la rând să prinzi un crap la Tâncăbești, dacă nu ti-ai făcut boiliesurile acasă in bucătărie spre disperarea vecinilor cel putin, dacă nu ai pândit un loc care-ti făcea cu ochiul luni intregi, dacă nu ai descoperit primul cum, la ce și unde trage pe o anumită pozitie, nu spune ca nu mai e crap mare la Tâncăbești. Dacă te-ai apucat de pescuit la crap pe vremuri mai recente in care aruncai a patra lansetă și-ti trăgea deja la prima (chiar dacă de 8 kg) nu pune etichete. Cu tot respectul, nu ești deloc in măsură.
In luna august am făcut o partidă de test in vederea manșei 6 CARP CLUBS pe care am desfășurat-o la Tâncăbești. Pentru că am realizat și am spus de la inceput că cine va impleti cel mai armonios pescuitul la amur cu cel la crap va câștiga acest concurs desfășurat pe loturi și trei sectoare (și așa s-a intamplat) m-am antrenat in consecintă. Am stat pe locul numit Parcare, undeva pe mijlocul lacului, unde am prins ca in vremurile bune. Am realizat că strategia pentru crap a devenit mai complicată și acest lucru m-a bucurat de minune in vederea concursului care bătea la ușă. Boiliesul PURPLE de la The One a functionat de minune cu amenamentul că localizarea trebuia făcută mai mult decăt precis, chirurgical aș putea spune, iar nădirea punctuală și redusă. Discutăm totuși de un boilies cu făină de pește in compoziție și arome de squid și crab. Adică ceva foarte periculos pentru somn. După ce am reușit să evit monștrii cu mustăti de o jumătate de metru mi-am dat seama că peștii mari, iar acum mă refer exclusiv la crapi, circulă pe tot lacul și nu sunt cantonati la plauri. Pentru că am reușit să prind destui in paralel cu amurii renumiti ai lacului. Sigur că se prind crapi comuni și pe paturile consistente de ten, formate din bulgări și seminte, insă și in acest caz intervine pericolul aproape iminent al aparitiei somnului. Crapii mici, carașii sau plăticile care vizitează zona tentantă sunt un adevărat magnet pentru somni. Prin urmare, eu sunt de părere ca in acest moment la Tâncăbești crapul comun trebuie pescuit dedicat, la boilies, unul câte unul. Precis, cu nadă putina și momeală de mare atractie. Repet, solutia paturilor extinse și consistente de seminte poate să functioneze, insă cu pauze mari intre trăsături, fie că vorbim de amur fie că vorbim de crap.
Prin acest articol nu vreau să spun altceva decât cum am pescuit anul trecut la Tâncăbești după crap și ce am constatat. Sunt sigur că dacă aș fi stat in zona plaurilor aș fi prins mai serios, insă și așa am fost mai mult decât multumit, mai cu seamă pentru metoda care mi-a dat rezultate și in concurs. Pe cei care frecventati acest lac nu vreau să vă influentez să vă schimbati metoda pescuitului agricol cum, plastic, il numesc eu. Nicidecum. Ci doar să vă rog ca atunci când faceti o partidă de trei zile la Tâncăbești in care aruncati in apă doi saci de porumb si prindeti cativa amuri de toata frumusetea sa nu trageti și concluzia că in lac nu mai e crap mare. Pentru că nu este deloc așa.
Andrei Vladeanu