La finalul mondialului de anul acesta m-am oprit cu Mitanu la celebrul lac si am reusit sa prindem doua saptamani in ianuarie 2018. Pentru a intelege mai bine ce inseamna pescuitul la crap pe Rainbow voi rememora un fragment din prima mea partida acolo, chiar daca au trecut patru ani de atunci…
Dacă ești pescar de crap împătimit nu ai cum să nu simți fiori pe șira spinării când pașești pentru prima oară în acest loc. Nu pot descrie în cuvinte ceea ce am simțit și cred că la fel au simțit și colegii mei, Robert si Razvan. O baltă nu foarte mare, cu vegetație specifică zonelor montane de jur imprejur, cu locuri de pescuit amenajate cu nisip fin și nu în ultimul rând cu zeci, dacă nu sute, de brazi scufundați în apă. Facem cunoștință cu ghidul nostru Imre (căruia vreau să-i mulțumesc pe această cale), cu Pascal - patronul lacului, cu ceilalți pescari de pe baltă și începem să povestim, să ne lăudam cu recordurile personale, întâmplări de la pescuit, etc. Care mai de care se laudă cu ce poate (specific pescarilor de crap) și încet, încet îmi dau seama că suntem printre ultimii în ceea ce privește recordurile personale. Nici nu mă așteptam să fie altfel, deoarece majoritatea celor de acolo mai pescuisera cel puțin odată pe Rainbow.
Mai stau la discuții cu baieții și aflu că toți pescuiesc diferit. Unii dau cu boilies cu aroma de monster crab, alții folosesc Club Mix, alții cu boilies de fructe (blueberry), unii pescuiesc cu boiliesuri de 18mm, alții cu 14mm, unii cu alune braziliene pe rig, alții cu tiger nuts. Unii nădesc doar cu boilies, alții cu semințe și boilies, alții cu pelete si semințe, etc. Părerile sunt împarțite și fiecare vine cu dovezi concrete pentru a-și susține afirmațiile. Mi se dau puțin peste cap planurile făcute de acasă, dar nu cad prada tentației și decid să îmi văd de stilul meu de pescuit și să nu iau în considerare sfaturile venite din stânga și din dreapta.
Seara trece foarte repede, se face dimineață și la ora 10 plecăm spre locul de pescuit. Ajunși, observăm că zona are foarte multă agățătură, zeci de copaci scufundați, exact cum văzusem și pe net. Aveam la dispoziție standul nr.19, stand cotat ca fiind unul bun pentru această perioadă. Nu stăm mult pe gânduri, mă urc cu Robert în barcă și începem să facem harta locului de pescuit. Țin să vă spun că aveam atâtea locuri care ne făceau cu ochiul încât a fost foarte greu să alegem opt dintre ele pe care să plasăm monturile. Ieșim la mal, ne tragem puțin sufletul și decidem să plantam dupa cum urmează: prima lansetă pe o apă de 2 metri adâncime (în spatele unei insule), a doua și a treia lansetă în stânga, respectiv dreapta unui mare copac scufundat (pe adâncimi diferite -1,5, respectiv 2,5 metri), a patra lansetă lângă o agățătură foarte mare pe un platou de 2 metri.
Celelalte lansete le-am poziționat după cum urmează: una pe un platou de un metru adâncime care cadea în 3 metri în toate direcțiile (în spatele unei insule), una între doi brazi scufundați, iar a treia și a patra lansetă în spatele celei de-a doua insule, pe apa de 2,5 metri, respectiv 1,5 metri. Daca vă intrebați cum plantam în spatele insulei, e foarte simplu: cu ajutorul unor “balamale”, sistem care îmi era destul de cunoscut și pe care îl mai utilizasem în România. Diferența era că aici aveam firul lansetei trecut chiar și prin 3 balamale până ajungeam la locul în care plantam montura. Deoarece nu știam foarte multe despre lac, am decis să folosim pe patru lansete câte un singur boilies pe rig, de 20mm respectiv 24mm,pe o lansetă snowman alcătuit dintr-un boilies de 20mm și un pop-up roz de 14mm, pe o lansetă boilies plus tiger nut, pe o lansetă un singur pop-up de ananas și n-butyric, ultima lansetă urmand să aibă două boiliesuri de 20mm. Am nădit cu câte 3 scafe de semințe preparate pe fiecare lansetă (în jur de 2 kilograme) și cu câte o mână de boilies, după care am plantat monturile. Eram gata pentru acțiune.
Prima noapte a fost una liniștită până pe la ora 4 dimineața, când am avut prima trăsătură, lângă un copac scufundat. Am înțepat, am plecat cu barca dupa el și când am ajuns la locul faptei am realizat că tocmai prinsesem primul meu ten de Rainbow. Da, ați citit correct, primul TEN de Rainbow. Era trecut puțin de 10 kg și venise la un boilies de 24mm, pe fund. Îl scot la mal, nu fac poze cu el deoarece eram foarte nervos, replantăm montura și mă bag la somn. A doua zi la ora 9 dimineața sunt trezit de către Pascal – patronul balții- pentru a primi croissantele și baghetele comandate cu o zi în urmă. Stau puțin de vorbă cu el, ne lasă câte ceva și pentru cei de pe insulă (The Island este considerat unul dintre cele mai bune locuri de pe baltă, locul de pescuit fiind situate, după cum îi spune și numele, pe o insulă în mijlocul balții, loc izolat la care nu ai cum să ajungi decât cu barca) și pleacă mai departe. Mă dezmeticesc repede, se trezesc și baietii, Robert pleacă la duș și eu rămân cu Răzvan în stand.
Eram pe scaun și admiram peisajul când am observat o mișcare bruscă a Line Biter-ului la lanseta plantată în dreapta copacului scufundat, pe o apă de 2,5 metri. Line Biter, accesoriu inventat de cei de la Solar, se pune pe firul principal pentru a sesiza trăsătura mai repede și pentru a putea urmări mai ușor firul în dril noaptea. Se spune că iți poate sesiza activitatea pe patul de nadă și semnaliza prezența peștilor cu mult înainte să ai trăsătură. Ingenioasă găselnița... Mă duc lângă lansetă și stau să observ firul. Mă uit la fir, Line Biterul se mișcă dar swingerul și Delkimul nu zic nimic. În următoarea secundă începe să se ridice ușor swingerul, nu mai am răbdare și înțep. Mulinez în forță, mă duc puțin în spate, simt că peștele este agățat, săr în barcă și pornesc după el. Ajung în zona cu agățătură și observ că firul este blocat într-un copac scufundat. Mă mișc de jur împrejurul lui,, trag în toate direcțiile și, nimic. Mă uit mai atent pe fir și observ că este agățat superficial de o ramură a copacului, bag lanseta în apă, trag în direcția opusă și reușesc să desfac firul care pleacă brusc în dreapta, pe sub barcă, la vreo 20 metri. Recuperez, intru în contact direct cu peștele și imediat îmi dau seama că am ceva foarte mare în cârlig. Încep un dril cu frâna strânsă la maximum, în care nu las crapul sa-și ia niciun centimetru de fir, reușesc după câteva minute să-l aduc la suprafață, îl văd și parcă nu-mi vine să cred. Pleacă din nou și încep să trag și mai tare de el. Știam că dacă ajunge pe fund nu o să mai iasă cu siguranță din cauza agățăturilor. Lanseta parcă se rupe, lacul de pe bețe începe să pârâie, îl aduc din nou la suprafață și Răzvan reușește să-l bage în minciog. Tremur tot, mă uit la el și nu-mi vine sa cred, e cel mai mare crap pe care l-am vazut până atunci și cu siguranță un Personal Best.
Ajung la mal, îl chem și pe Robert de la duș, îl cântărim și acul cântarului Reuben Heaton se oprește la 27 kg. Țip, sar în sus de fericire, tocmai îmi bătusem recordul personal. Primul crap de Rainbow, care avea 27 kg. Un vis devenit realitate…
Bogdan Dragan