Poliţiştii Serviciului de Poliţie "Delta Dunării" au anunţat salvarea unui morun de aproximativ 200 de kilograme, plin cu icre, care fusese capturat de braconieri. Pe piața neagră, captura impresionantă si icrele sale ar fi valorat cel puţin 100.000 de lei.
Acesta era prins, la data de 28 septembrie, în 500 de carmace descoperite de polițiști în Marea Neagră, între gura de vărsare a Dunării - brațul Sfântul Gheorghe și Perișor.
Activitatea a avut loc în cadrul unei unei acțiuni, desfășurată în perioada 24 – 28 septembrie 2019, pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol în Delta Dunării și zona Mării Negre.
În urma verificărilor și controalelor din teren, polițiștii au indisponibilizat bunuri în valoare de 33.200 de lei, respectiv 3 ambarcațiuni, 3 motoare de ambarcațiune și 532 de unelte de pescuit (500 de carmace, 10 setci monofilament, 21 de setci din fir textil și un vintir). Au fost constatate 6 infracțiuni prevăzute de O.U.G. nr. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura, fiind aplicate 2 sancțiuni contravenționale la același act normativ.
De asemenea, au fost indisponibilizate 124 kg. de pește proaspăt din diferite specii.
Astfel de acțiuni sunt desfășurate în continuare de polițiști.