Salut!
După ani de cărat genți, scaune, paturi și alte fierătanii care te cocoșează, fie si doar până la mașină și de la mașină spre casă sau spre locul de pescuit, am ajuns la concluzia că ar fi util să încerc o alternativă mai ușoară și mai comodă, cum e - de exemplu - o saltea gonflabilă.
Dar trebuie să îndeplinească niște condiții:
- să fie confecționată dintr-un material durabil - nu de unică folosință - mai gros și mai rezistent la posibile înțepături, mai ales de dedesubt;
- să reziste și la temperaturi ridicate, de vară, în soare, pe plajă, dar și la temperaturi scăzute, de iarnă, dacă ajung la pescuit;
- să poată fi folosită și la pescuit, dar și pe plajă, pe nisip și pe apă, unde trebuie să reziste și la contactul cu iarba, cu pietrele, cu ce se mai poate găsi pe malul unui lac sau râu, cu cochilile de melci și scoici(deși aș putea pune ceva sub saltea, care să o protejeze, cât de cât);
- dacă se poate, să fie ținută împăturită, dezumflată, ca să nu ocupe spațiu în apartamentul din bloc sau pe balcon;
- pentru o persoană sau pentru 2 persoane, având în vedere că ar trebui să le folosim eu, soția si cei 2 băieți;
După ce am verificat ce există în comerț, cel puțin, cât am reușit să văd eu, nu-mi dau seama dacă vreuna dintre acestea se apropie de ceea ce caut eu, Coleman, Quechua, Intex, Husky, Fjord Nansen, Warg Olle, Woodland, Mointain Goat, Timeless Tools și altele, din descriere, nu par să fie ceea ce vreau eu, așadar aveți vreo recomandare?
Nu știu ce magazine am voie să amintesc si ce magazine nu am voie, pentru a posta din lista de modele de saltea gonflabilă pe care am întocmit-o, deci aștept sugestii, eventual și dacă pot să fac comandă, bineînțeles, nu cu prețuri astronomice, chiar și din hypalon, la o firmă care produce bărci gonflabile, totuși aș prefera să găsesc un model mai normal cu un preț mai rezonabil.